Un Peisaj (Nu Ajunge Niciodată La Destinație) (2025)
Un Peisaj (Nu Ajunge Niciodată La Destinație) is a low-fidelity audio-visual work, in the spirit of small file media. (I am borrowing the idea of small file media from the Small File Media Festival https://smallfile.ca/)
[…] une lettre n'arrive pas toujours à destination et, dès lors que cela appartient à sa structure, on peut dire qu'elle n'y arrive jamais vraiment, que quand elle arrive, son pouvoir-ne-pas-arriver la tourmente d'une dérive interne.
[…] a letter does not always arrive at its destination, and since this belongs to its structure, it can be said that it never really arrives there, that when it arrives, its possibly-not-arriving [son pouvoir-ne-pas-arriver], torments it with an internal divergence.
(Jacques Derrida, Le Facteur de la Vérité)
[RO]
Capacitatea semnului de a semnifica izvorăște dintr-o eternă amânare și diferențiere a urmei semnificante față de ea însăși și față de ceea ce se promite a fi semnificat. Sensul nu trimite de la urmă (fie ea grafică, auditivă, haptică, sau altfel) la o realitate exterioară ei, ci (dez)orientează într-o țesătură textuală absurdă care constituie originea (ca lipsă originară) subiectului și a mediului ce îi e asociat--mediu individual și trans-individual, mediu psihic, vital, politic, tehnologic, 'natural', și așa mai departe. Sens: nu traiectoria unei săgeți care își atinge ținta, ci eranță în labirintul fără margini deschis între două puncte infinit de apropiate, eranță în labirintul ce irupe între urmă și prezență.
Deși sensul nu își atinge ținta, lovește totuși, rănește, despică, deschide abisurile purulente în care experiența unui 'a fi' (ce niciodată nu prea 'este') devine abia posibilă.
Am primit de la Alexandra și Bogdan, prin poștă, o scrisoare conținând fragmente dintr-un peisaj. O mână de pământ, două mici crenguțe parțial acoperite de licheni, câteva paie, niște frunze uscate, o floricică deshidratată, și altele ce îmi scapă, toate culese din jurul Bisericii Luterane Sf. Andrei din Gușterița. Am 'citit' sub microscop frânturi infime din 'textul' scrisorii, l-am lăsat 24-48 de ore să-și adape devenirea imprevizibilă în trei borcane cu apă, și l-am 'citit' din nou. A rezultat o urmă vizuală digitală a acestui gest spectatorial, împletită cu o improvizație sonoră—urmă ce se deschide mai departe 'citirii', intervenției, eranței sensului.
Am optat pentru o rezoluție redusă, comprimând lucrarea, în spiritul small file media, la o dimensiune de mai puțin de 1 MB per minut. O critică la adresa imperativului de high-fidelity, infidelitatea acestei urme deschide (poate) printre pixeli un spațiu de reflecție în privința funcționării mediului tehnologic în care e imprimată și a implicațiilor mai largi ale acestuia (ecologice, sociale, politice, psihice, etc.).
Un peisaj fragmentar, așadar, al împrejurimilor imediate ale Bisericii Lutenare Sf. Andrei, un peisaj 'naturalist' cumva, care se oferă în absurditatea sa ca pretext pentru proliferarea unor sensuri divergente și neomogene.
[EN]
A sign's ability to signify springs from an infinite postponement and differentiation of the signifying trace with respect to itself and with respect to what is to be signified. Meaning does not lead from a trace (be it graphic, auditory, haptic, or otherwise) to a reality external to it, but (dis)orients inside an absurd textual fabric that constitutes the origin (as original lack) of the subject and its associated milieu/environment—individual and trans-individual environment, psychic, vital, political, technological, 'natural' environment, and so on. Meaning is not the trajectory of an arrow that reaches its target, but an errancy in the boundless labyrinth opened between two infinitely close points, errancy in the labyrinth that emerges between trace and presence. Although meaning does not reach its target, it does nevertheless strike and wound, it does open the festering abysses in which the experience of a 'being' (which never quite 'is') becomes possible.
I received from artists and curators Alexandra Dumitrescu and Bogdan Dumitrescu a letter containing small fragments of a landscape: a handful of soil, two small twigs partially covered in lichen, a few straws, some dried leaves, a dehydrated flower, etc., all collected from the environs of St. Andrew Fortified Church in Gușterița, Sibiu. I 'read' under a microscope a few minuscule fragments from the 'text' of this letter, then I left it for 24-48 hours to soak its unpredictable becoming in three jars of water, and I 'read' it again. The result is a digital visual trace of this spectatorial gesture, intertwined with a sound improvisation—a trace that opens up further to 'reading', to intervention, to the errancy of meaning.
I opted for a reduced resolution, compressing the video, in the spirit of small file media, to a size of less than 1 MB per minute (I took my inspiration from the Small File Media Festival). A critique of the imperative of high-fidelity, the low-fidelity/infidelity of this trace opens (perhaps) in-between the pixels a space for reflection regarding the technological apparatus that grounds the work and regarding its broader implications (ecological, social, political, psychological, and so on). The relationship between a landscape and its representations (visual or otherwise) is always modulated from within by the material supports of the work and their more or less direct impact upon the landscape 'itself'. The reduced resolution obliquely points towards this problematic.
A fragmentary landscape, therefore, of the immediate surroundings of St. Andrew's Fortified Church, a 'naturalistic' landscape of sorts, which in its absurdity offers itself as a pretext for the proliferation of divergent and heterogeneous meanings.